RECENZIE/RESEÑA: CREATURA DE NELY CAB

DESCRIERE:

CreaturaSunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND BĂRBATUL DIN VIS DEVINE REALITATE?

Isis Martin, o fată de şaptesprezece ani dintr-un orăşel obscur din sudul Texasului, începe să sufere de tulburări de somn, după ce o siluetă neagră înaripată îi tulbură visele, hărţuind-o. Nu trece mult până când Isis se hotărăşte să-şi înfrunte frica, descoperind cu surprindere identitatea celui care se ascunde în spatele vietăţii ameninţătoare cu chip uman. Şirul descoperirilor nu se opreşte însă aici…

Când Isis îi cere necunoscutului să demonstreze că nu este o plăsmuire a imaginaţiei ei, acesta acceptă provocarea cu bucurie. Astfel, frumoasa adolescentă ajunge să îi cunoască pe membrii unei familii din spiţa divină a acelora de mult uitaţi de omenire.

Romantismul, senzualitatea explozivă, pericolul şi întâmplările dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor o însoţesc pe Isis pe drumul ei spre o iubire nepermisă, de natură să schimbe legile pământeşti. În mod sigur, această extraordinară călătorie îi va captiva şi încânta pe iubitorii poveştilor de dragoste. Iar povestea se află de-abia la început…

OPINII PERSONALE:

In primul rand, multumesc librariei online Libris pentru sansa de a citi aceasta carte. La Libris, gasiti o multime de carti in romana si englezala preturi exceptionale. Si transport gratuit la comenzi mai mari de 75 de lei.

O carte interesanta cu un nume interesant, a fost o experienta destul de placuta lectura acestei carti. O lectura usoara si relaxanta, uneori cu accente de mister si suspans, dar ceea ce predomina in carte este romantismul. Mult romantism.

??????????????????Nu stiu de ce, si nu ma intrebati, dar cateodata, cartea imi aducea aminte de cartea „Nu plange sub clar de luna” de Heather Davis. Cartea a fost cat se poate de draguta, desi trebuie sa recunosc ca in unele cazuri David chiar ajungea sa ma calce pe nervi cu politetea lui, cred ca m-am obisnuit cu atat de multe carti in care personajul principal e un „bad guy” incat unul bun m-a scos din tiparele normalului. Isis din nou, ochii verzi, ador culoarea aia! Desi uneori am vazut in ea, trasaturi de fata curajoasa, dar si trasaturi cum intalnim la multe alte personaje feminine.

Cartea nu se extinde pe pagini kilometrice cu explicatiile si actiunile, chestie care iar mi-a atras atentia, si mi-a placut. Actiunea cartii se desfasoara normal, intr-un orasel din Texas unde locuieste aceasta tanara fata, care pare aparent normala, dar sufera de insomnii din cauza unei creaturi care ii bantuie visele. Nu am de gand sa ma extind cu povestirea cartii, pentru ca presupun ca toti ati citit sinpsisul pe dosul cartii, sau puteti sa o faceti mai sus.

Cartea desi are multe pagini, merge destul de repede. Un lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca capitolele erau destul de lungi, nu-mi place chestia asta la o carte, dar asta nu m-a impiedicat sa-mi placa cartea. Cand am ajuns la sfarsit nu puteam sa cred ca am terminat-o, vroiam mai mult, si tot mai mult. Am ramas destul de uimit de final, si abia astept si continuarea cartii, sa stiu ce se mai petrece cu Isis si David.

Recomand cartea tuturor celor care adora cartile romantice si povestile de dragoste, dar si celor care vor sa incerce ceva nou. Ce mai bun decat o carte romantica cu trasaturi fantasy si putina actiune si un good guy drept personaj principal, care sa ne mai scoata din sfera in care suntem obisnuiti?

RESEÑA:

06252_4_tom_welling-tonry-duran-shoot-2004_123_817loUn libro interesante, con un nombre interesante, ha sido una experiencia bastante agradable para mí este libro, un libro ligero y relajante con pequeños accentos de misterio e intriga, pero lo que predomina es el romantismo. Mucho romantismo.
No sé porque, y no me lo pregunten, pero a veces el libro me recordó a Never Cry Werewolf de Heather Davis. El libro fué muy agradable, aunque debo reconocer que David aveces me sacó de mis casillas con su comportamiento tan decente, creo que me acostumbré con tantos libros donde el personaje prinicpal es un chico malo que un chico bueno me sacó del normal con el que estuve acostumbrado. Isis también, ojos verdes, me encanta ese color. A veces he visto en ella un caracter de chica madura, como pocas protagonistas de libros son, pero otras veces era como otros personajes femininos de libro.

El libro no se extiende por muchas páginas con la descripción y los eventos , cosa que me llamó la atención nuevamente y me gustó. La acción del libro tiene lugar en un pequeño pueblo de Texas donde vive esta jóven, aparentemente normal pero que sufre de insomnios o pesadillas, por culpa de una creatura que no deja de atormentar sus sueños. No pienso relatar el sinopsis del libro nuevamente, ya que supongo todos lo hebeís leído en la parte final del libro o si no, lo podeís hacer más arriba.

El libro, aunque tiene muchas páginas, se lee muy rapido. Una cosa que la verdad no me ha gustado fué que el libro tiene muchas páginas y pocos capítulos, pero eso no me impidió de que no me gustara el libro, porque lo hizo, y mucho. Cuando llegué a la última página no podía creer que ya me había acabado el libro, quería más y más. Me quedé bastante sorprendido por el finál y espero la continuación con bastantes ganas para saber que pasa con Isis y David.

Recomiendo este libro a todas las personas que amen los libros de romance y a aquellos que quieren probar una cosa nueva. Que mejor que un libro romántico, con trazos de misterio y fantasy y un poco de acción y un buen chico que está esperando sacarnos de nuestra casilla y demostrarnos que no todos los chicos son aparentemente malos.

NOTA:

 

UN STRIGĂT DE DRAGOSTE PENTRU LITERATURĂ…

DETECTIVII SĂLBATICI, de Roberto Bolaño, colecţia „Maeştrii Leda”

ROMAN DISTINS CU PREMIUL RÓMULO GALLEGOS – 1999

PREMIUL HERRALDE PENTRU ROMAN – 1998

Un roman extraordinar în toate sensurile, de neratat, care confirmă strălucitoarea calitate literară a lui Roberto Bolaño, un autor recunoscut de critica cea mai exigentă ca una dintre marile revelaţii ale literaturii latinoamericane din anii  ’90.

Mult aşteptatul magnum opus al uneia dintre cele mai originale voci ale continentului sudamerican soseşte acum şi în România, într-o exceptţională traducere semnată de talentatul hispanist Dan Munteanu Colán.

Volumul narează aventurile prin care trec doi tineri poeţi, chilianul Arturo Belano şi mexicanul Ulises Lima, în încercarea lor de a o găsi pe poetesa mexicană Cesárea Tinajero, dispărută misterios în Mexic în anii imediat următori Revoluţiei. Călătoria propriu-zisă şi consecinţele ei se prelungesc timp de douăzeci de ani, din 1976 până în 1996, timpul canonic al oricărei peregrinări, bifurcându-se prin multiple personaje şi continente, într-o naraţiune uluitoare ce reuneşte iubire şi moarte, asasinate şi escapade turistice, case de nebuni şi universităţi, dispariţii şi apariţii.

Scenariul ne poartă în Mexic, Nicaragua, Statele Unite, Franţa, Spania, Austria, Israel, Africa, pe urmele celor doi poeţi „disperaţi”, traficanţi de droguri câteodată, enigmaticii protagonişti ai acestei cărţi care se poate citi şi ca un extrem de rafinat thriller de Orson Welles, străbătut de un umor iconoclast şi feroce.

Detectivii sălbatici se compune din trei părţi: prima şi a treia sunt jurnalul personajului Juan García Madero, un tânăr de 17 ani, student la Drept. Prima parte se petrece în Ciudad de México, în anul 1975, iar a treia în deşerturile din Sonora, în 1976. Partea a doua este alcătuită din fragmente ale mărturiilor unor personaje diverse, care povestesc întâmplări din perioada 1976–1996 trăite de poeţii Arturo Belano şi Ulises Lima în diferite locuri din lume.

Cartea este un omagiu adus infrarealismului, mişcare poetică denumită în roman realism visceral, şi membrilor săi. Astfel, Arturo Belano este, în realitate, însuşi Roberto Bolaño, iar Ulises Lima, poetul mexican Mario Santiago Papasquiaro.

Romanul a fost extrem de elogiat, atât de scriitori, cât şi de criticii de specialitate, şi a fost tradus în numeroase limbi, dezlănţuind pe tot mapamondul ceea ce avea să se numească Bolañomania şi făcând din scriitorul  vagabond şi boem, dispărut mult prea devreme, o figură iconică a literaturii moderne.

„… genul de roman pe care l-ar fi scris Borges…” – Ignacio Echevarría

„Detectivii sălbatici aparţine familiei literare din care fac parte Şotronul [lui Julio Cortázar] şi Paradisul [lui José Lezama Lima)…” –   Jorge Edwards

„o scrisoare de dragoste adresată generaţiei mele” – Roberto Bolaño

Cartea are 768 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată şi preţul de listă 54,90 RON. 

CREATURA DE NELY CAB IN CURAND LA LEDA

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND BĂRBATUL DIN VIS DEVINE REALITATE?

Sunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…

 

Isis Martin, o fată de şaptesprezece ani dintr-un orăşel obscur din sudul Texasului, începe să sufere de tulburări de somn, după ce o siluetă neagră înaripată îi tulbură visele, hărţuind-o. Nu trece mult până când Isis se hotărăşte să-şi înfrunte frica, descoperind cu surprindere identitatea celui care se ascunde în spatele vietăţii amenințătoare cu chip uman. Şirul descoperirilor nu se opreşte însă aici…

Când Isis îi cere necunoscutului să demonstreze că nu este o plăsmuire a imaginației ei, acesta acceptă provocarea cu bucurie. Astfel, frumoasa adolescentă ajunge să îi cunoască pe membrii unei familii din spiţa divină a acelora de mult uitați de omenire.

Romantismul, senzualitatea explozivă, pericolul şi întâmplările dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor o însoţesc pe Isis pe drumul ei spre o iubire nepermisă, de natură să schimbe legile pământeşti. În mod sigur, această extraordinară călătorie îi va captiva şi încânta pe iubitorii poveştilor de dragoste. Iar povestea se află de-abia la început…

Nely Cab locuieşte în sudul Texasului, împreună cu soțul şi fiul ei. Pe lângă scris, lui Nely îi place să deseneze şi să picteze. Ilustrația cu copacul de pe coperta acestei cărți este una dintre lucrările ei.

Creatura este primul roman dintr-o serie semnată Nely Cab. Pentru mai multe informaţii despre autoare accesaţi: www.nelycab.com

Puteţi vizualiza aici trailerul cărţii http://www.youtube.com/watch?v=4UvzCRr_vlA

Cartea are 448 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

ORASUL INGERILOR CAZUTI IN CURAND LA LEDA

Dragoste. Sânge. Trădare. Răzbunare. Miza este mai mare ca niciodată în Oraşul Îngerilor Căzuţi!

ORAŞUL ÎNGERILOR CĂZUŢI, cartea a patra din seria INSTRUMENTE MORTALE de Cassandra Clare  

NEW YORK TIMES BESTSELLER
USA Today Bestseller – Wall Street Journal Bestseller – Publishers Weekly Bestseller
Serie tradusă în peste 30 de limbi
În curând un film artistic produs de Sony Pictures Entertainment, Constantin Film Production şi Unique Features, şi avându-i în distribuţie pe Lilly Collins (Oglindă, oglinjoarăRomeo şi Julieta) şi Jamie Campbell Bower (AmurgHarry Potter).

Puteţi vizualiza aici trailerul filmului, care va avea lansarea oficială în august 2013:

Orasul-ingerilor-cazutiRăzboiul s-a terminat, iar Clary Fray se întoarce la New York, entuziasmată de planurile sale de viitor.
Dar totul are un preţ…
În sfârşit, vânătorii de umbre fac pace cu locuitorii din Lumea de Jos. Clary se antrenează să devină vânător de umbre şi să-şi folosească puterea unică. Mama ei se căsătoreşte cu iubirea vieţii sale. Şi, mai important decât orice, Clary poate spune despre Jace că este iubitul ei.
Dar…
Cineva ucide vânători de umbre, iscând tensiuni între vânătorii de umbre şi locuitorii din Lumea de Jos, ceea ce ar putea duce la un al doilea sângeros război. Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, nu o poate ajuta – mama lui tocmai a aflat despre el că este vampir, iar Simon este nevoit să plece de acasă. Când Jace începe să se îndepărteze de Clary fără să-i explice acesteia de ce o face, tânăra se vede forţată să investigheze adâncurile unor mistere care, odată desluşite, îi revelează un coşmar cum nu se poate mai groaznic: ea însăşi a pus în mişcare un lanţ de evenimente în urma cărora i-ar putea pierde pe toţi cei pe care-i iubeşte.
Inclusiv pe Jace…

„În cartea a patra îşi fac apariţia numeroase personaje familiare, inclusiv câteva din romanulÎngerul mecanic. Suspansul din final îi va face pe fanii seriei Instrumente mortale să-şi dorească cu nerăbdare o continuare!”- Booklist

Puteti vizualiza aici trailerul oficial al cărţii:

NU RATAŢI PRIMELE VOLUME DIN SERIA INSTRUMENTE MORTALE:
Oraşul Oaselor
Oraşul de Cenuşă
Oraşul de Sticlă

NU RATAŢI DISPOZITIVE INFERNALE, SERIA CARE ANTICIPEAZĂ AVENTURILE DININSTRUMENTE MORTALE 
Îngerul mecanic
Prinţul mecanic

Pentru a afla mai multe despre seriile Instrumente mortale şi Dispozitive infernale vizitaţi mortalinstruments.com şi infernaldevices.com 

Cartea are 384 pagini, formatul 15×23 cm, ediţia este cartonată, cu supracopertă,iar preţul de listă 54,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.  

 

RECENZIE: LA JUMATATEA DRUMULUI SPRE MORMANT DE JEANIENE FROST

la-jumatatea-drumului-spre-mormantREZUMAT:

Dragoste şi aventură, sex şi dramă într-un thriller incendiar

Bestseller New York Times şi USA Today

La jumătatea drumului spre mormânt este primul volum din seria „Vânătoare nocturnă” de Jeaniene Frost – şi este incredibil!

O fantezie urbană spectaculoasă, care preia tema vânătorii de vampiri abordată dintr-un unghi inedit, cu propria ei mitologie vampirică şi mult suspans.

Este povestea lui Cat – dură şi violentă, şi totuşi vulnerabilă, iar uneori mai încăpăţânată decât ar trebui – şi a lui Bones – vampirul blond cu accent britanic, irascibil şi sarcastic.

Cat este unul dintre cele mai interesante personaje din genul „vampir”, o combinaţie între Sookie Stackhouse şi Buffy. Pe jumătate vampir, născută dintr-o femeie umană violată de un vampir, ea îi vânează pe morţii vii încă de când a împlinit 16 ani şi mama ei i-a spus toată povestea sa, încurajând-o să-şi folosească abilităţile speciale pentru a-i distruge. Cat şi-a intrat în mână şi deja are la activ un număr frumuşel de vampiri omorâţi, când îl cunoaşte pe Bones, care, deşi el însuşi vampir, îi vânează pe cei asemenea lui. Până la Bones, lumea vampirilor are pentru Cat o singură culoare: neagră. Dar acum Bones îi dă peste cap tot universul.

După ce Cat încearcă să îl omoare, dar eşuează lamentabil, Bones face o înţelegere cu ea, şi o învaţă cum să lupte mai eficient şi să devină o momeală perfectă pentru a-şi atrage victimele. Dar pe parcursul lecţiilor, între cei doi se naşte o legătură mult mai profundă decât se aşteptaseră ei… (Rămâne să descopere cititorii toate întâmplările uluitoare ─ şi momentele fierbinţi ─ prin care trec cei doi!)

E o poveste care te captivează, cu personaje minunate şi bine conturate. Bones este pur şi simplu delicios, iar atracţia dintre cei doi – de-a dreptul magnetică.

Clipe tensionate, pline de acţiune, care se întrepătrund cu momente romantice şi cu mult umor: dragoste, aventură şi dramă ─ iată o combinaţie captivantă şi total irezistibilă.

OPINIE PERSONALA:

httg960x320

Stiam ca seria va aparea la Leda, dar dupa ce am citit descrierea cartii pe site, am vrut neaparat sa o citesc cartea. Am inceput-o chiar inainte de restante si am incetat din citit asa, ca acum, sau mai bine spus, peste doua zile, se implinesc o luna de cand am inceput sa o citesc… mult timp nu?

tumblr_mh1miw2xFh1qbwu2qo1_500Mi-a placut cartea, dar in ultimul timp (sau mai bine spus ultimul an) am stat foooarte mult la calculator, si asta si-a cam pus amprenta, citesc foarte incet, si asta ma impiedica sa citesc cartea asa rapid, sa ma faca sa citesc cu sufletul la gura. Asa am patit la cartea asta, cel putin pe la inceput. Citeam, eram constient de momentele tensionate din carte si de tot, dar nu reuseam sa ma agat cumva de ea. Dar la sfarsit am inceput sa reusesc cumva sa ma atasez. Oricum, povestea este una destul de originala, cu multa imaginatie, o actiune destul de alerta, momentele dintre Bones si Cat sunt pe cat de siropoase posibil. Oh da baby, cred ca am dezvoltat o pasiune :)))
Mi-a placut cartea, da, dar nu pot sa trec cu vederea ca nu m-am putut atasa in prima parte. Pot sa spun doar ca e superba, azi incep volumul 2, uraaaaa, trebuie neaparat sa stiu ce se mai intmpla cu Bones si Cat, neaparat, nu pot astepta pana apare la noi volumul. Cat e prima eroina dintr-un roman sau o serie care chiar imi place si o indragesc, e isteata, puternica, putin sarcastica, deci da, imi place, nu ca in alte romane in care eroina e prostuta, timida…

Ce mi-a mai placut la cartea asta e povestea care o are in spate Bones, mereu imi plac genurile de povesti dramatice, chiar mi-a placut. Si totusi nu stiu de ce seria e incadrata la +18 cand nu sunt atat de multe scene de sex, mai mult e actiune, dupa mine putea foarte bine sa se incadreze la +16

tumblr_mhm6ea8ME81qbwu2qo1_500Cat e jumatate vampir, jumatate om. Cum este ea o asemenea creatura? Mama ei a fost violata de un vampir, iar ea, este rezultatul acelui viol. Cat vaneaza seara de seara sugatorii seara de seara cu speranta ca unul dintre ei este tatal ei, iar ea il va face sa plateasca pentru ce a facut.

Intr-o seara facandu-si treaba, aceasta da peste Bones, un vampir, batran, pe care nu reuseste sa-l omoare. In schimb, aceasta este luata ostatica de catre acesta, iar cand ei doi accepta sa faca un pact, Bones va fi mentorul ei, ca sa o ajute ca abilitatile sale sa fie la fel de ascutite precum coltii lui, sau la fel de puternice ca muschii… [Nu puteam sa nu fac remarca asta:))]

Poti sa spui ca de la ura la un pas este un singur pas, deoarece intre ei incepe sa apara atractie, scantei, dar cei doi nu reusesc sa se bucure prea mult de statutul lor deoarece un grup de asasini sunt pe urmele lor, iar ei au de aface cu traficul de carne vie, fete fara adapost, vandute vampirilor… Dar cine sa fie in spatele acestor lucruri? Cine vrea sa o vada pe Cat moarta? Pentru ca in spatele acestor lucruri, mai e ceva, mult mai important… Oare ce sa fie? O sa aflati citind cartea. Pregatiti-va de o aventura incendiara stropita cu umor, actiune si scene picante pe alocuri.

CITAT:

„Vreau sa stii ca in ciuda a toate, ma bucur ca te-am intalnit, am zis cu o voce gatuita. A fost cea mai norocoasa zi din viata mea. Daca nu te-as fi cunoscut, n-as fi stiut ce-nseamna sa ma iubeasca cineva, din cap pana-n picioare, pana si partile pe care mi le detest. As fi trecut prin viata cu un gol in suflet, si macinata de vina, dar tu mi-ai aratat o lume noua, Bones.”

NOTA:

Poveste continua in One Foot in the Grave

2168860You can run from the grave, but you can’t hide…
Half-vampire Cat Crawfield is now Special Agent Cat Crawfield, working for the government to rid the world of the rogue undead. She’s still using everything Bones, her sexy and dangerous ex, taught her, but when Cat is targeted for assassination, the only man who can help her is the vampire she left behind.
Being around Bones awakens all her emotions, from the adrenaline rush of slaying vamps side by side to the reckless passion that consumed them. But a price on her head – wanted: dead or half-alive – means her survival depends on teaming up with Bones. And no matter how hard Cat tries to keep things professional between them, she’ll find that desire lasts forever … and Bones won’t let her get away again.

 

 

 

 

VIATA CA UN JOC DE CROCHET DE KATE ATKINSON

Banner-_blog-Viata-ca-un-joc-de-crochet

Rătăciri misterioase prin labirinturile timpului  şi investigaţii palpitante în secretele tenebroase ale unei vechi familii britanice

„Un roman ca o explozie uriaşă,antrenant,minunat,complet… o dovadă absolut ameţitoare de imaginaţie narativă… grandoare şi bucurie,măiestrie literară şi accesibilitate… o poveste sdipitoare şi plină de viaţă.” – The Scotsman

Oh, acela e drumul spre tărâmul zânelor, 
Unde tu şi cu mine vom pleca diseară.

A fost odată ca niciodată o pădure imensă,Lythe – vastă şi impenetrabilă,ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale,în acest loc trăia o familie înstărită,Fairfax,într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.
Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea… ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie…
Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon,care de şapte ani uitase de familia lui,iar când şi-a adus aminte de ea,s-a întors aducând cu el o Debbie grasă,care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii,Charles şi Isobel.
Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.
Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel… Născută în casa de pe străzile copacilor,ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi,la fel ca fratele său,aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza,zveltă şi periculoasă,mirosind a tabac,a parfum Arpège şi a sex –,a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.

„Parte poveste cu fantome, parte mister şi crimă, acesta este un roman cu valenţe literare, excelent scris, care se citeşte ca un adevărat thriller.” – Cosmopolitan

 „Plin de viaţă şi de imaginaţie,când nostim,când înfricoşător.” – Cressida Connolly,Observer

„Alert şi incitant… scăpărător … un tur de forţă!” – Penelope Lively,Independent

Cartea are 480 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată, iar preţul de listă 44,90 RON.

RECENZIE: ORASUL DE STICLA DE CASSANDRA CLARE

orasul-de-sticlaREZUMAT:

O nouă senzaţie în universul urban fantasy!

Stranie, întunecată şi sexy!

Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare este New York Times Bestseller

  • În curând, seria va fi ecranizată, având-o pe Lily Collins în distribuţie
  • Stephenie Meyer, autoarea hitului internaţional Amurg, este fan declarat al acestei serii
  • Seria este comparată cu celebrele Harry Potter şi Buffy, Spaima vampirilor
  • Bijuteriile inspirate de obiectele magice din roman se vând cu succes online

Vremea marilor decizii a sosit!
Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum – ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

OPINIE PERSONALA:

Am reusit, in urma cu 3 zile am scris recenzia la volumul doi al acestei serii, si ca incercam sa o termin pana azi, ei uitati, am reusit, in numai 3 zile am terminat Orasul de Sticla. (Sau pot sa spun ca doua, pentru ca in prima zi nu citisem prea mult) Deci sa vedem cum sta treaba, primul volum a fost superb, al doilea a fost splendid, mai bun decat primul, iar al treilea a fost mai bun ca toate celelalte volume la un loc. Actiunea incepe chiar de la prima pagina, mult mai repede decat in celelalte carti, desi parca momentele dintre Jace si Clary au fost putin mai siropoase in volumul 2… Nu stiu asta e parerea mea, dar poate sa ma contrazica cine vrea:>

Actiunea acestui volum a fost ca o bomba care-ti explodeaza direct in fata, a fost atat de intensa, cu suisuri si coborasuri, ca un carusel, iar Jace si Clary au fost doar… nu am cuvinte. Momentele dintre ei desi au fost putine au fost intense.

„Esti sora mea, zise el, in cele din urma. Sora mea, sangele meu, familia mea. Ar trebui sa vreau  sa te protejez -rase fara zgomot, si fara veselie-, sa te protejez de genul de baieti care vor sa-ti faca exact ce vreau eu sa-ti fac.”

Abia astept sa vad cum e volumul 4, oare va intrece volumul 3? Abia astept sa continui aventurile nefilimilor, ma bucur atat de tare ca autoarea a decis sa mai scrie inca 3 volume. Cassandra este autoarea mea preferata, si o admir pentru imaginatia extrem de bogata pe care o are, doar ea putea incurca si descurca, seria asa cum o face, reusind sa nu te slabeasca pana la ultima pagina.

Ce mai imi place la cartea asta (si seria) e ca autoarea face cateodata unele aluzii si referiri la Biblie si intamplarile din ea.

„Pentru ca, daca Valentine m-a facut pe mine un monstru, atunci presupun ca pe tine te-a facut un soi de inger. Iar Lucifer l-a iubit pe Dumnezeu, nu? Asa Spune Milton, cel putin.”

„Dumnezeu i-a cerut lui Avraam sa-si jertfeasca fiul pe un altar foarte asemanator cu acesta, ca sa vada pe cine iubea Avraam mai mult, pe Isaac sau pe Domnul. Dar tie nu ti-a cerut nimeni sa-ti sacrifici fiul, Valentine”

Stilul Cassandrei mi se pare atat de unic, te face sa traiesti tu insuti cu personajele. Stephenie Meyer spunea „Seria Instrumente mortale creaza o lume de poveste in care as fi incantata sa traiesc. Absolut minunata.” Iar eu subscriu la vorbele ei, din toate cartile pe care le-am citit, nu ar fi un loc in care as prefera sa traiesc decat in lumea creata de Cassandra (Ei bine si tabara Shadowfalls, dar ea e pe locul doi)

Acum dupa ce mi-am exprimat parerea despre carte, si serie, sa trecem cat de cat la povestea din aceasta carte.

Clary afla ca-si poate salva mama, pentru a aduce antidotul, ea trebuie sa calatoreasca in Idris, orasul vanatorilor de umbre si sa-l caute pe magicianul care are antidotul. Dar Jace se opune acestui lucru. Dupa ce Valentine a furat cele doua Instrumente mortale, acum cauta cel de-al treilea instrument, oglinda, dar nimeni nu stie unde este, cum arata, adica cat de diferit ar putea arata o oglinda, asa ca se asteapta ca Valentine sa atace Idrisul, iar Jace nu vrea sa puna viata surorii sale in pericol. Dar ca de obicei, Clary nu asculta de nimeni si nimic si face ceea ce vrea si ajunge in Idris, incalcand legea. Dar se pare ca nimeni nu e fericit cand afla ca Clary e in oras. Jace pare sa-si fi gasit consolarea in bratele verisoarei lui Sebastian, Aline, iar Isabelle, crede pe zi ce trece ca nu o place deloc. Dar Clary se afla aici cu un scop, salvarea mamei ei, iar cand Sebastian ii ofera ajutorul in gasirea magicianului, Clary este fericita sa aiba un aliat, dar cu fiecare moment care se scurge, secretele lui Sebastian ies la suprafata.

Cand Idris e atacat de catre Valentine si ceata lui de demoni, acestia primesc un ultimatum, ori il accepta pe el ca si conducator, ori nimeni nu va mai vedea ziua de maine. Cata incredere se poate avea in Conclav? Sa fie oare adevarat ca Clary si fratele ei, au fost doar niste experimente de sange, pe care tatal lor a facut teste? O sa reuseasca Clary sa-si salveze mama, si care este pretul care va trebui sa plateasca pentru asta? Idrisul va ceda presiunii lui Valentine sau va riposta? Un lucru este cert, o persoana se stinge… si in final, vor putea Clary si Jace sa fie impreuna, sau isi va gasi refugiu in noul ei amic, Sebastian? Toate acestea le gasiti in acest spectaculos volum.

Acum va las cu un ultim citat care mie mi-a placut destul de mult:)

„Ea se uita cum artificiile explodara intr-o baie de scantei- scantei care colorau norii de deasupra, apoi picau, una cate una, lasand dare de foc auriu, ca niste ingeri cazand din cer.”

NOTA:

Povestea continua in: City of Fallen Angels

6752378The Mortal War is over, and sixteen-year-old Clary Fray is back home in New York, excited about all the possibilities before her. She’s training to become a Shadowhunter and to use her unique power. Her mother is getting married to the love of her life. Downworlders and Shadowhunters are at peace at last. And – most importantly of all – she can finally call Jace her boyfriend.

But nothing comes without a price.

Someone is murdering Shadowhunters who used to be in Valentine’s Circle, provoking tensions between Downworlders and Shadowhunters that could lead to a second bloody war. Clary’s best friend, Simon, can’t help her. His mother just found out that he’s a vampire and now he’s homeless. Everywhere he turns, someone wants him on their side – along with the power of the curse that’s wrecking his life. And they’re willing to do anything to get what they want. At the same time he’s dating two beautiful, dangerous girls – neither of whom knows about the other one.

When Jace begins to pull away from Clary without explaining why, she is forced to delve into the heart of a mystery whose solution reveals her worst nightmare: She herself has set in motion a terrible chain of events that could lead to her losing everything she loves. Even Jace.

Love. Blood. Betrayal. Revenge. The stakes are higher than ever in City of Fallen Angels.

RECENZIE: ORASUL DE CENUSA DE CASSANDRA CLARE

orasul-de-cenusa21REZUMAT:

O nouă senzaţie în universul urban fantasy!

Clary Fray nu-şi doreşte decât ca viaţa ei să revină la normal.

Dar ce înseamnă normal când eşti vânător de umbre, spintecător de demoni, mama ta se află într-o comă indusă prin magie, şi poţi vedea deodată vârcolaci, vampiri şi spirite ale naturii? Lui Clary i-ar plăcea să petreacă mai mult timp cu prietenul ei cel mai bun, Simon. Dar vânătorii de umbre nu-i dau pace – mai ales frumosul şi enervantul său frate recent regăsit, Jace. Iar singura ei şansă de a-şi ajuta mama este să-l urmărească pe sălbaticul vânător de umbre Valentine, care este probabil smintit, cu siguranţă malefic – să fie acesta chiar tatăl ei? Când şi cel de-al doilea Instrument Mortal este furat, înspăimântătoarea Inchizitoare îl suspectează pe Jace.

Dar este oare Jace gata sa-si tradeze prietenii si sa-si incalce principiile pentru a-si ajuta tatal?

OPINIE PERSONALA:

Nici nu stiu de unde sa incep, mai ales ca am fost putin inactiv pe blog, am uitat si sa schimb poza cartii pe care o citeam…

Nu am cuvinte pentru Orasul de Cenusa, daca primul volum a fost superb, acesta a fost cu mult mai presus… Ceea ce imi place la seria asta si la Dispozitive Infernale, este faptul ca Cassandra se axeaza mai mult pe actiunea cartii, drama, decat momentele siropoase, exista si ele pe alocuri, dar in mare parte predomina actiunea.

Dupa confruntarea cu Valentine, si la aflarea vestei ca are un frate, Jace, unicul baiat pe care l-a placut vreodata, Clary tot nu poate abandona lumea nefilimilor, ea este una de-a lor acum.

„Asta suna grozav, doar tu, sotia ta comatoasa, fiul tau socat de bombe si fiica ta care te uraste de moarte. Ca sa nu mai pomenim de faptul ca cei doi copii ai tai s-ar putea sa fie indragostiti unul de altul. Da, asta suna a reuniune familiala perfecta.”

Dupa ce Valentine scapa, sotii Lightwood vin sa supravegheze institutul, dar cand un copil de elf, un copil al lunii si unul al noptii apar morti, cine poate sa fie de vina pentru aceste crime, comise la nimereala… sau sa nu fie chiar asa? Inchizitoarea ajunge la Institut acuzandu-l pe Jace ca ar fi spionul lui Valentine, iar acesta este aruncat in inchisoarea din Orasul Tacut, un loc sumbru destinat doar criminalilor si celor mai de temut delicventi. Dar se pare ca razboiul dintre Inchizitoare si Valentine pare a fi mult mai vechi… iar Jace este victima colaterala a acestui razboi.

Cand un macel se produce in Orasul Tacut, Jace cade din nou ca si un posibil vinovat, neavand pe nimeni, cei patru nefilimi, Jace, Clary, Alec si Isabelle sunt singuri in acest razboi, nimeni nu ii crede, doar ajutorul mundanului Simon si a magicianului Magnus le este de ajutor, in asemena circumstante, ei sunt nevoiti sa apeleze la Spiritele Naturii, creaturi frumoase, dar cu o viclenie mult mai mare decat frumusetea.

„O sa ghiceasca lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult pe lume si-o sa ti-l daruiasca, insa cu un ac veninos in coada darului care-o sa te faca sa regreti ca ti l-ai dorit vreodata.”

Dupa vizita facuta Spiritelor Naturii, cineva plateste cu viata acest lucru… Dar oare cine?

Probabil ca unii care au citit cartea sau care au auzit cel putin de serie isi ziceau „Pfoaaa, sunt frate si sora, cum sa faca asa ceva” dar nu si eu :))) Mai ales ca scenele dintre cei doi sunt cat se poate de romantice… ca intre frati (?) Mai ales stiind ca cea mai mare frica a lui Jace este sa o piarda pe Clary, asta e dragoste frateasca nu povestile de adormit copii :))

L-am vazut pe Jonathan dupa ce a infruntat demonul fricii, stii. El i s-a aratat sub infatisarea ta. Asta mi-a spus tot ce vroiam sa stiu. Cea mai mare frica din viata lui Jonathan este dragostea pe care o simte pentru sora lui”

Un personaj pe care nu il pot suporta, este Simon, cand apareau scenele cu el eram pfoaaah, deja ma lua cu somn:)) Nu stiu de ce dar nu-l pot suporta… Tot imi doream sa-l omoare cineva.

In orice caz, cartea e superba, seriile Instrumente Mortale si Dispozitive Infernale sunt un must-read, asa ca stiti deja, puneti mana si cititi cartea. Chiar aseara cand am terminat de citit, ma smiorchaiam pentru ca vroiam sa ma apuc de volumul 3, si trebuie sa incep Cele 50 de vicii ale domnului Grey, dar cred ca o sa fac o exceptie si o sa citesc volumul 3 iar dupa romanul erotic al lui E.L.James. Sper sa reusesc cu tot pana la sfarsitul lunii:)

Linkuri de precomanda: Leda, Libris.

CITAT:

„- Desi toate astea sunt foarte amuzante, zise Regina cu raceala, aplecandu-se in fata, sarutul care va elibera fata este sarutul pe care si-l doreste ea cel mai mult.

Satisfactia cruda de pe fata si din vocea ei se accentuara, iar Clary avu impresia ca vorbele ei ii intepau urechile ca niste ace.

-Numai acela si nimic altceva.

Simon arata de parca l-ar fi plesnit peste obraz. Clary ar fi vrut sa intinda mana spre el, dar ramasese impietrita in loc, prea ingrozita sa se mai miste.

-De ce faci asta? O intreba Jace pe Regina.

-Eu credeam ca iti ofeream o placere.

Jace rosi, dar nu spuse nimic. Evita sa se uite la Clary.

Simon spuse:

-Asta-i ridicol. Sunt frate si sora.

Regina ridica usor si delicat din umeri.

-Dorinta nu e intotdeauna micsorata de dezgust. Nici nu poate fi acordata, ca pe o favoare, celor care o merita mai mult. Si cum cuvintele mele au legat vraja, astfel puteti afla si voi adevarul. Daca nu-si doreste sarutul lui, nu va fi libera.”

NOTA:

Povestea continua in: Orasul de Sticla

orasul-de-sticlaVremea marilor decizii a sosit!
Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum – ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

RECENZIE: ORASUL OASELOR DE CASSANDRA CLARE

REZUMAT:

Clary Fray, o fată de cincisprezece ani, are darul Vederii… un dar pe care ceilalţi oameni nu-l au. Ea vede vampiri, vârcolaci, zâne, demoni şi alte creaturi care populează Lumea din Umbră.

În Oraşul Oaselor, cartea întâi din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare şi ea însăşi e atacata de un demon – un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni şi să-i controleze pe vampiri şi vârcolaci.
De asemenea, Clary îl întâlneşte pe Jace, un tânăr fermecător, şi, împreună cu el, încearcă să dezlege nenumaratele taine ale Lumii din Umbra. Cine a răpit-o pe Jocelyn? Unde se află Pocalul Mortal şi ce puteri are acesta? Cine l-a transformat pe Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, în şobolan şi cum poate fi desfăcută vraja? Cum a reuşit Clary să dobândească dintr-odată Vederea? De ce sunt demonii interesaţi de o mundană oarecare?
Nu în ultimul rând, Clary încearcă să-şi înţeleagă propriile sentimente – în ce relaţie se află ea de fapt cu Jace şi Simon?

Un roman urban fantasy pentru tineri de toate vârstele cu, o acţiune plină de suspans, ritm alert, imaginaţie şi originalitate!

OPINIE PERSONALA:

Ammmmmmmmmm terminaaaaaaaaat. In sfarsit, dupa saptamni de cand sunt la cartea asta am terminat-o. La fel cum am patit si cu seria Dispozitive Infernale, am iubit la fel de mult si aceasta serie. Adica hey, cum sa nu poti iubi cartile Cassandrei Clare? Cand au atata imaginatie, si te fac sa  traiesti impreuna cu personajele, desi trebuie sa recunosc ca Ingerul Mecanic a avut mai multe metafore, figuri de stil… etc.

Cum va spuneam, am iubit seria, extrem de buna, Cassandra e (una dintre) autoarele mele preferate, cartea are atata imaginatie, schimbari de situatie, tradari, lucruri la care nu te astepti, dragoste, iubiri interzise sau neimpartasite… Abia astept sa iau volumul 2 din biblioteca si sa ma apuc de el, dar peste 2 saptamani am un test la universitate si cam trebuie sa ma pregatesc, deci…

Clary Fray e o fata oarecare, e roscata, cu pistrui, mica de statura… nu e o frumusete glaciara, traieste impreuna cu mama ei dupa ce tatal ei a murit inainte ca ea sa se nasca. Intr-o noapte Clary merge impreuna cu bunul ei prieten Simon in clubul Pandemonium, acolo ea este martora la o crima, o crima pe care doar ea a vazut-o. Atunci, Clary este pentru prima oara cand intalneste vanatorii de umbre, persoane care sunt pe jumatate oameni, jumatate ingeri, acestia vaneaza creaturile din umbra. Dupa aceasta bizara intamplare, mama lui Clary dispare, iar ea insasi este atacata de un demon, Clary este salvata de Jace, un nefilim superb, cel mai bun vanator de umbre de varsta sa. Clary afla ca prin venele ei nu curge sange uman in totalitate, ci sange de nefilim, iar toate amintirile i-au fost sterse, ca sa poata sa stea departe de aceasta lume. Dar cine ar vraji mintea ei, pentru ca ea sa nu-si aduca aminte ceea ce vede? Si mai importat de ce? Asta va ramane de vazut. Clary traieste aventuri inimaginabile alaturi de noii ei tovarasi, iar cand afla adevarata poveste, totul da o intorsatura cu totul noua pentru ea.

Care a fost reactia mea cand am citit povestea lui Jocelyn?
Photobucket

Nu stiu, mi se pare atat de trista, incat nu am putut evita :))

Clary afla ca toata viata sa a fost o minciuna, tot ce a trait pana acum a fost doar o mascarada, un voal asupra ochilor, nu isi aminteste nimic, oare vor reusi vanatorii de umbre sa afle cine este Clary? Va reusi sa supravietuiasca dragostea in imprejurarile cele mai dramatice? Si cine este cu adevarat dusmanul aici? Ai face bine sa nu te increzi in nimeni, decat in persoana ta.

Acum sa va arat reactiile mele la diferitele scene:))

La scenele cu Jace, la comentariile lui sarcastice si atitudinea lui…
Photobucket

Cand am aflat ce se petrece de fapt in carte (Sfarsitul penultimului capitol) [o spun asa doar ca sa nu dau spoiler pentru cei care nu au citit inca cartea:D]
Photobucket

Nuuu, imi venea sa o strang de gat pe autoare, de ce ai face asa ceva?WHY?:O
Photobucket

Nu chiar atat de drastic:)) dar tot ceva in genul asta:))

Reactia de la sfarsitul cartii:
Photobucket

Siiiiiii in final, dupa toata drama care am trait-o, si am vazut volumele 2 si 3 in biblioteca ultima dar nu cea din urma reactie a fost:
Photobucket

 

:))) Pentru cei care nu stiti, filmul care sta la baza acestui volum va aparea pe 23 August 2013:

 

CITAT:

„-Isabelle se trage din una dintre cele mai ilustre dinastii de vanatori de umbre din istorie, zise Alec sec. Fata asta, pe de alta parte, se trage din New Jersey.

-Sunt din Brooklyn! Clary era indignata. Si ce-i cu asta? Tocmai am ucis un demon in propria mea casa, si tu ai de gand sa faci pe cretinul pe chestia asta, pentru ca nu sunt vreo odrasla razgaiata de bogatan ca tine si ca sora ta?

Alec paru stupefiat.

-Cum mi-ai zis?

Jace rase.

-Nu e amuzant, Jace, il intrerupse Alec, ridicandu-se in picioare. Ai s-o lasi sa stea aici si sa-mi spuna cum ii vine la gura?

-Da, zise Jace cu blandete. O sa-ti faca bine… incearca sa te gandesti la asta ca la un antrenament de rezistenta.”

NOTA:

NOUTATI LEDA

Misiune Finala: Salvarea Lumii!

ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson

O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor… şi tot ce-ţi mai poţi dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.

Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.

Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil – o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze…
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii –, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.

„În acest follow-up la Experimentul Angel, Patterson, un povestitor desăvârşit, îşi demonstrează încă o dată abilitatea de a compune scene de extremă acţiune, pline de suspans, cu momente de umor absolut surprinzătoare…” – Booklist

„Răsturnări de situaţii, conspiraţii, întâmplări dramatice… dar şi prezenţa unui câine vorbitor care aduce o notă amuzantă irezistibilă.” – School Library Journal

„Cărţile din această serie se citesc repede şi se încheie în suspans, făcându-te curios să afli ce se întâmplă în volumul următor.” – Erin Collazo Miller, About.com

MAXIMUM RIDE

Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare • Tradusă în peste 12 ţări • New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) • Publishers Weekly Bestseller • ALA Quick Pick pentru Tineri • Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” • Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age” • Recomandare Book Sense Pick • Recomandată de editorii de la KLIATT • Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice • În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment şi Universal Pictures

www.maximumride.com

Cartea are 448 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 44,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

~*~*~*~*~*~*~

Precomanda Insurgent

~*~*~*~*~*~*~

Apelul Mortilor de Ian Rankin

IAN RANKIN, numărul 1 în topul autorilor de romane poliţiste din Marea Britanie,

vă este acum adus în România de Editura LEDA

APELUL MORŢILOR de Ian Rankin, colecţia Thriller

Ce pot avea în comun crimele în serie, politica locală şi reuniunea la nivel înalt G8 din Scoţia?

În oraşul Edinburgh s-a comis încă o crimă – dar pentru că victima este un violator recent eliberat din închisoare, poliţiştii nu depun prea mare efort în rezolvarea cazului. Lucrurile se vor schimba însă simţitor atunci când intră în scenă celebrul, dar şi problematicul inspector John Rebus. Împreună cu sergentul Siobhan Clarke, mai tânăra sa colegă, acesta descoperă dovezi că un criminal în serie se află în libertate…

În aceeaşi perioadă, în Scoţia se desfăşoară reuniunea la nivel înalt G8. La un dineu organizat în deschiderea acestui eveniment, unul dintre parlamentarii invitaţi îşi pierde viaţa. Inspectorul Rebus investighează şi aparenta sinucidere a acestuia, dar şefii săi, care din motive necunoscute doresc să muşamalizeze totul, îi retrag cazul. Cum Rebus nu a respectat însă niciodată regulile, iar Siobhan are motive foarte personale pentru a vâna un poliţist însărcinat cu reprimarea tulburărilor publice, începe o luptă înverşunată împotriva propriilor colegi…

O combinaţie explozivă de acţiune şi politică… pe fundalul celei mai încercate săptămâni din istoria recentă a Marii Britanii

„Un Rankin realist şi dur, totul la superlativ.” –  Metro London

„Un roman poliţist captivant şi complex.” – Independent

„Rankin este din ce în ce mai bun. Actualitatea scrierilor sale şi spiritul de observaţie sunt fantastice.” –  Observer

„Acest roman, prin amestecul său ameţitor de crimă şi problematică politică de actualitate, este de-a dreptul năucitor. Rankin se află în deplinătatea maturităţii sale şi aproape că se autocatapultează în afara constrângerilor genului poliţist.” – Daily Mail

„Această carte combină complexitatea morală a unui roman politic cu stilul palpitant al anchetei poliţieneşti moderne.” – Irish Times

„Un roman scris cu mare măiestrie… cel mai reuşit de până acum. Este mai mult decât un roman poliţist, Rankin dezvăluind în mod convingător modul în care crima şi fărădelegea se infiltrează în societate.” –  Scotsman

„Intriga este la fel de remarcabilă ca în toate romanele lui Rankin, complexă şi deopotrivă convingătoare, desfăşurată de această dată pe parcursul a numai nouă zile, pe fundalul reuniunii G8 din 2005 de la Gleneagles, Scoţia, cu tot alaiul de concerte şi marşuri împotriva sărăciei… Cel mai bun roman poliţist al anului.” – Sunday Telegraph

IAN RANKIN este autorul numărul 1 în topul scriitorilor de romanele poliţiste din Marea Britanie. Originar din Scoţia, a absolvit Universitatea din Edinburgh,lucrând ulterior în diverse domenii. În 1987, a publicat primul volum din seria Rebus, Knots & Crosses, cărţile sale fiind traduse de atunci în 26 de limbi şi devenind bestselleruri internaţionale.. Ecranizările TV ale acestor romane au cunoscut, la rândul lor, un succes extraordinar. De-a lungul carierei, Rankin  a câştigat unele dintre cele mai prestigioase premii şi distincţii literare: Dagger Award, Macallan Gold Dagger Award şi Cartier Diamond Dagger Award acordate de Crime Writers’ Association,  Crime Thriller Award, British Book Award, Edgar Award acordat de Mystery Writers of America , precum şi Palle Rosenkrantz în Danemarca, Grand Prix du Roman Noir în Franţa , Krimipreis în Germania etc.. De asemenea, a primit titlul de Hawthornden Fellow şi a fost câştigător al Chandler-Fulbright Award.

În 2002, i-a fost acordat Ordinul Imperiului Britanic pentru merite

deosebite în literatură. Lui Ian Rankin i-au mai fost decernate o serie de titluri onorifice din partea unor universităţi renumite: Universitatea din Edinburgh, Universitatea din Abertay Dundee, Universitatea din St Andrews şi Universitatea din Hull.

În prezent, locuieşte la Edinburgh împreună cu partenera sa  şi cei doi fii ai lor.

Pentru mai multe informaţii despre autor, accesaţi www.ianrankin.net

Puteţi vizualiza aici  prezentarea cărţii făcută de autor:http://www.meettheauthor.co.uk/bookbites/1403.html

Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, coperta broşată, iar preţul de listă este 44,90 RON. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

UN REGAL PENTRU FANII DE ROMANCE PARANORMAL: EROTISM – MISTER – AVENTURĂ!

ATENŢIONARE: 18 +

NOPŢI DE PATIMĂ, primul roman din seria FRĂŢIA PUMNALULUI NEGRU de J.R. Ward Bestseller New York Times

Un vampir sexy şi tulburător întâlneşte o femeie curajoasă şi pasională. Suflete-pereche?

La adăpostul nopţilor din Caldwell, New York, se duce un război pe viaţă şi pe moarte
între vampiri şi exterminatori. Populaţia civilă de vampiri, ameninţată de atacurile asasinilor fără inimă, este apărată de şase războinici care se luptă pentru supravieţuirea rasei lor formând temuta şi misterioasa Frăţie a Pumnalului Negru.
Dar niciunul dintre ei nu inspiră atâta teroare şi admiraţie printre duşmani ca Wrath, conducătorul lor, ultimul vampir pursânge de pe Pământ.
Atunci când unul dintre cei mai redutabili luptători este ucis, lui Wrath îi revine sarcina de a o iniţia pe fiica acestuia, jumătate vampir, jumătate om, în lumea tainică şi înfiorătoare a morţilor vii. Beth Randall se trezeşte astfel fără apărare în faţa necunoscutului senzual şi periculos care o vizitează într-o noapte cu ochii acoperiţi de umbre. Dar, curând, tânăra descoperă că atingerile lui stârnesc în ea senzaţii care întrec orice închipuire, dar şi o foame care ameninţă să îi devoreze pe amândoi…

„Un roman uluitor, care creează dependenţă din prima clipă. Această carte este un vârtej nebun de personaje captivante, dar şi o seducătoare poveste erotică. Am fost pe de-a-ntregul cucerită de Frăţia Pumnalului Negru. Dragi iubitori de romanedark fantasy, este tot ce aţi visat!” – Lynn Viehl, autoarea romanului If Angels Burn

„J.R.Ward a creat două personaje absolut minunate, un vampir sexy şi tulburător, chinuit de dureri sufleteşti, şi o femeie curajoasă, pasională, care se dovedeşte a fi sufletul lui pereche. Un adevărat regal pentru fanii poveştilor de dragoste! ” – Nicole Jordan, autoarea romanului Wicked Fantasy, bestseller New York Times

J.R. WARD, bine-cunoscută scriitoare americană de romance paranormal, este autoarea care conduce detaşat în clasamentul celor mai bine vândute cărţi de vampiri din lume, seria Frăţia Pumnalului Negru devenind în scurt timp de la apariţie bestseller New York Times. Este de asemenea câştigătoarea celebrului premiu RITA, acordat de Romance Writers of America. A absolvit Colegiul Smith, având o dublă specializare în istorie şi istoria artei medievale, precum şi Facultatea de Drept din Albany. Îşi aminteşte cu drag de perioada studiilor, mai ales de zilele petrecute în sălile întunecate ale bibliotecii, privind diapozitive cu tablouri vechi sau relicvarii. Înainte de a se dedica complet scrisului, a lucrat în domeniul medical în Boston, ocupând ani la rând un post de conducere în cadrul unuia dintre cele mai renumite centre medicale universitare din Statele Unite. Este atât de pasionată de scris, încât fericirea pentru ea înseamnă să stea toată ziua în faţa calculatorului şi să lucreze, în compania câinelui şi a războinicilor Frăţiei, bineînţeles.

Cartea are 512 de pagini, formatul 10,5 x 17,5 cm., coperta broşată şi are preţul de listă 39,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi despre Frăţia Pumnalului Negru, accesaţiwww.jrward.com

 

CE TAINE, MISTERE ŞI AMENINŢĂRI MAI ASCUNDE LUMEA SUPRANATURALĂ DE LA SHADOW FALLS?…

ÎNTRE SEDUCĂTORUL DEREK ŞI CURAJOSUL LUCAS, MINUNATA ŞI VULNERABILA KYLIE ÎŞI CONTINUĂ POVESTEA…

TREZITĂ ÎN ZORI DE ZI, vol. 2 din seria SHADOW FALLS de C.C. HUNTER

Kylie luptă în continuare să facă faţă vieţii din lumea reală, dar şi celei din lumea fiinţelor supranaturale din care nu este sigură că doreşte să facă parte. Întrebarea Ce fel de creatură sunt eu? o urmăreşte continuu şi îşi doreşte mai mult decât orice să găsească răspunsul. Înconjurată de vampiri, vârcolaci, metamorfi, zâne şi vrăjitoare, trebuie şi ea, la rândul ei, să descopere ce puteri are şi ce loc ocupă în marea familie a creaturilor din lumea fantastică.

Dar, până atunci, are de înfruntat o fantomă insistentă care îi tot repetă că o persoană dragă ei îşi va pierde viaţa în curând, dar şi o creatură venită din partea întunecată a lumii supranaturale, care o urmăreşte pas cu pas. Curajoasa Kylie depăşeşte obstacole, realizează lucruri de care înainte nu era capabilă, trece prin momente palpitante şi tulburătoare, alături de adevăraţii prieteni.

Şi fiindcă totul se petrece în Shadow Falls, o tabără de adolescenţi, nu poate lipsi nici povestea romantică. Cine va fi alesul? Seducătorul Derek sau vârcolacul Lucas?

O carte amuzantă, emoţionantă, romantică, dar pe alocuri şi cu scene de-a dreptul înfricoşătoare, cu răsturnări de situaţii nebănuite şi cu personaje minunate care – indiferent dacă sunt vampiri sau vârcolaci, fiinţe umane ori metamorfi –  ne arată că la minunata vârstă a adolescenţei totul devine posibil.

”Am râs şi am plâns atât de mult când am citit această carte… mi-a plăcut la nebunie!Citeam din ea de câte ori aveam ocazia, pentru că pur şi simplu nu-mi venea să o mai las din mână.” – URBAN FANTASY INVESTIGATIONS

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile sale, accesaţihttp://www.cchunterbooks.com/

Cartea are 480 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată fără supracopertă şi are preţul de listă 44,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

 

 

 

VAMPIRUL DIN MINE ESTE GATA SA IASA LA SUPRAFATA

VISĂTOAREA, Cartea a doua din seria EVERNIGHT de Claudia Gray

Născută din părinţi vampiri, Biancăi i s-a spus întotdeauna că e menită să devină aidoma lor. Dar s-a îndrăgostit de Lucas, un irezistibil vânător de vampiri infiltrat la Academia Evernight, şcoala-internat exclusivistă la care este elevă. Bianca este hotărâtă să fie împreună cu Lucas, chiar dacă pentru asta e nevoie să-i mintă pe vampirii puternici din Evernight.

Propriile minciuni o împing în adâncul misterelor şcolii, şi descoperă că până şi cei în care are cea mai mare încredere îşi au propriile secrete întunecate. Când o forţă fantomatică începe să atace academia – având-o pe Bianca drept ţintă –, ea descoperă adevăruri şocante din propriul trecut, care-i vor schimba pentru totdeauna viitorul.

“Odată ce am început să citesc EVERNIGHT, n-am mai putut-o lăsa din mână. De-abia aştept volumul următor din seria Claudiei Gray!” – L.J. Smith, autoarea serieiJurnalele Vampirilor, bestseller New York Times

 

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.claudiagray.com

Cartea are 384 de pagini, formatul 13 x 20 cm, este cartonată fără supracopertă. Preţul de listă este 39,90 lei, iar la precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

***

– […] Mi-ai arătat toate constelaţiile, dar nu mi-ai spus niciodată de ce priveşti stelele.

Mi-am înconjurat genunchii cu braţele şi mi-am sprijinit bărbia pe ei, căzând pe gânduri. Deşi ştiam răspunsul, era important să-i vorbesc lui Lucas astfel încât să înţeleagă.

– Părinţii mei mi-au spus ce sunt eu în realitate încă de când eram foarte mică, imediat ce m-au considerat capabilă să păstrez un secret. Au făcut ca adevărul să sune de parcă ar fi fost ceva deosebit. O mare aventură. Am crezut că era ca în poveştile cu zâne, când fata care mătură prin casă descoperă că de fapt e prinţesă şi că într-o bună zi va veni s-o caute un prinţ. Ca şi cum secretul din mine ar fi fost magic.

Lucas părea dornic să pună o întrebare, dar şi-a dat probabil seama că mă străduiam din răsputeri să găsesc cuvintele potrivite, aşa că a continuat să mă privească în tăcere.

– Am priceput pentru prima oară că nu era vorba doar de distracţie şi de magie – am ştiut deodată că exista ceva rău în a fi…

M-am uitat în jur. Raionul în care ne aflam continua să fie pustiu, dar am ocolit oricum cuvântul care începea cu V.

– …că în asta era ceva rău atunci când am înţeles că eu n-o să mor niciodată, dar toţi prietenii mei din Arrowwood vor muri. Carrie, şi Tom, şi Renne – vor muri cu toţii. Absolut toţi. Vor îmbătrâni şi vor dispărea, iar eu voi rămâne singură. Asta m-a speriat, fiindcă mi-am dat seama că, dintre toţi oamenii pe care-i iubesc pe lume, voi putea să-i păstrez alături pe foarte puţini.

Lucas mi-a cuprins cu blândeţe un obraz în căuşul palmei. Mi-am înghiţit nodul din gât şi am continuat:

– Aşa că m-am străduit să mă gândesc ce aş putea păstra. Să aflu dacă există ceva care va rămâne întotdeauna cu mine.

– Stelele…, a spus Lucas. Ai ştiut că poţi avea întotdeauna stelele.

Am dat din cap, ştiind că înţelesese totul. M-a luat în braţe şi m-a strâns atât de tare, încât am fost convinsă că şi el avea să-mi fie alături pentru totdeauna.

***

NEWS + PRECOMANDA

Hello, scuzati absenta de pe blog zilele acestea dar am fost putin ocupat, dar acum am revenit. Dupa cum observati am schimbat tema blogului, aceasta va tine doar pana la sfarsitul lunii acesteia de Halloween:) Ce parere aveti de aspectul temporar al blogului?

 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

A aparut (de ceva vreme deja) precomanda la cartea Frumosii, volumul 2 din seria Uratii. Daca doriti sa precomandati cartea, puteti da un click pe imaginea de mai jos:)

CE SE INTAMPLA CAND PERFECTIUNEA NU ESTE DE AJUNS?

FRUMOŞII, cartea a doua din seria URÂŢII de Scott Westerfeld

În curând în colecţia CORINTEENS a Editurii CORINT JUNIOR!

  • BESTSELLER NEW YORK TIMES
  • NOMINALIZAT DE AMERICAN LIBRARY ASSOCIATION LA TITLUL DE CEL MAI BUN ROMAN PENTRU ADOLESCENŢI ÎN 2006
  • TOTUL ESTE PERFECT! PERFECT… GREŞIT!

    În sfârşit, Tally este frumoasă. Şi are tot ceea ce şi-a dorit vreodată! Arată perfect, are haine splendide, iubitul ei este teribil de sexy, iar în noua lume din care face parte acum, ea a devenit un personaj cât se poate de popular.

    Dar, dincolo de distracţie – petreceri non-stop, libertate totală –, are sentimentul confuz şi sâcâitor că totuşi ceva nu este în regulă. Ceva important! La un moment dat, din trecutul ei de urâtă, soseşte o scrisoare. Citind-o, îşi aduce aminte ce este greşit în viaţa frumoşilor şi, brusc, pentru ea distracţia se termină.

    Din acea clipă, Tally se confruntă cu o alegere dificilă: să facă efortul de a uita tot ce a aflat sau să lupte pentru propria-i viaţă – pentru că autorităţile nu au de gând să-i ierte pe cei care deţin anumite informaţii…

    „Tinerii vor fi entuziasmaţi să-şi pună întrebări provocatoare despre tehnologia invazivă şi societatea obsedată de imagine, precum şi despre impasul etic al unui informator devenit aliat… Ingenios!“ – Booklist

    „Westerfeld a creat cu măiestrie o civilizaţie vie şi complexă.“ – School Library Journal

    Pentru mai multe detalii despre autor şi cărţile lui, vizitaţi www.scottwesterfeld.com

 

DRAGOSTEA ESTE UN CÂMP DE LUPTĂ

GELOZIE, volumul 3 din seria ALTFEL DE ÎNGERI de Lili St. Crow

DRU ANDERSON
Întunecată, periculoasă şi sexy

În sfârşit, Dru Anderson ar trebui să fie în siguranţă, căci a reuşit să scape de colţii vampirilor şi a ajuns la Schola Prima, principala şcoală unde îşi are cartierul general Ordinul. Aici începe să se pregătească şi să înveţe ce înseamnă de fapt să fii o svetocha ─ o creatură pe jumătate vampir, pe jumătate om, şi dotată cu puteri nebănuite ─ în Lumea Reală a băieţilor djamphiri. Dar o pânză de păianjen de minciuni şi trădări continuă să se strângă în jurul ei. Christophe lipseşte, Graves se poartă ciudat, iar gărzile de corp pe care le-a primit par să ştie mai mult decât ar trebui. Şi tot aici o regăseşte şi pe capricioasa Anna, cealaltă svetocha cu puteri asemănătoare cu ale ei, dar care nu vrea să împartă cu ea luminile reflectoarelor. Dru trebuie să găsească o modalitate de a-i face faţă Annei, să afle mai multe secrete din propriul ei trecut, să ţină piept atacurilor vampirilor şi în acelaşi timp să-şi lămurească sentimentele pe care le nutreşte pentru Graves şi Christophe.
Există un trădător în Ordin care o vrea pe Dru moartă ─ dar mai întâi trebuie să afle ce îşi mai aminteşte ea din noaptea în care a murit mama ei. Dru a blocat această amintire, dar se pare că va trebui totuşi să şi-o elibereze, mai ales atunci când Christophe se întoarce şi urmează să fie judecat în faţa Consiliului. Iar singura care îi poate salva viaţa este chiar Dru.

Fanii lui Dru nu vor fi dezamăgiţi nici în acest antrenant volum al seriei. Romanul se citeşte dintr-o suflare, şi mulţi dintre cititori se vor identifica din nou cu acest personaj fascinant – puternic, dar şi vulnerabil, cu aură de djamphir, dar adesea cu un comportament amintind de cel al unei adolescente obişnuite…

Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi http://www.strange-angels.com şi http://www.lilithsaintcrow.com.

NU RATAŢI PRIMELE DOUĂ VOLUME ALE SERIEI:

CARTILE LUNII OCTOMBRIE LA LEDA

Ce carti ne aduce luna octombrie la editura Leda? Arunca o privire mai jos si afla

Awake at Dawn (Shadow Falls #2)

Step into the world of Shadow Falls, a camp that helps teens tap into their special…talents. Once you visit, you’ll never forget it—and you’ll never, ever be the same.

From the moment Kylie Galen arrived at Shadow Falls Camp, she’s had one burning question: What am I? Surrounded by vampires, werewolves, shape-shifters, fairies and witches, Kylie longs to figure out her own supernatural identity…and what her burgeoning powers mean. And now she’ll need them more than ever, because she’s being haunted by a new spirit who insists that someone Kylie knows—and loves—will die before the end of the summer. If only she only knew who she was supposed to save. And how…

But giving Kylie the most trouble is her aching heart. Gorgeous werewolf Lucas left camp with another girl, but he’s still visiting Kylie in her dreams. And Derek, a sexy half Fae who’s always been there for her when she needed him, is pushing to get more serious—and growing impatient, especially when Lucas returns. Kylie knows she needs to decide between the boys, and it’s tearing her up inside.

Yet romance will have to wait, because something from the dark side of the supernatural world is hiding in Shadow Falls. It’s about to threaten everything she holds dear…and bring her closer to her destiny.

 

Dark Lover (Black Dagger Brotherhood #1)

In the shadows of the night in Caldwell, New York, there’s a deadly turf war going on between vampires and their slayers. There exists a secret band of brothers like no other-six vampire warriors, defenders of their race. Yet none of them relishes killing more than Wrath, the leader of The Black Dagger Brotherhood.

The only purebred vampire left on earth, Wrath has a score to settle with the slayers who murdered his parents centuries ago. But, when one of his most trusted fighters is killed-leaving his half-breed daughter unaware of his existence or her fate-Wrath must usher her into the world of the undead-a world of sensuality beyond her wildest dreams.

 

Halfway to the Grave (Night Huntress #1)

Half-vampire Catherine Crawfield is going after the undead with a vengeance, hoping that one of these deadbeats is her father–the one responsible for ruining her mother’s life. Then she’s captured by Bones, a vampire bounty hunter, and is forced into an unholy partnership.

In exchange for finding her father, Cat agrees to train with the sexy night stalker until her battle reflexes are as sharp as his fangs. She’s amazed she doesn’t end up as his dinner–are there actually „good” vampires? Pretty soon Bones will have her convinced that being half-dead doesn’t have to be all bad. But before she can enjoy her newfound status as kick-ass demon hunter, Cat and Bones are pursued by a group of killers. Now Cat will have to choose a side . . . and Bones is turning out to be as tempting as any man with a heartbeat.

 

Pe cuvant de spioana din 4 septembrie cu revista Bravo

NU RATAŢI CONTINUAREA SERIEI FETELE GALLAGHER de Ally Carter
Un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor

New York Times Bestseller

PE CUVÂNT DE SPIOANĂ, volumul 2 din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER ─ din 4 septembrie împreună cu revista Bravo Girl

După ce l-a urmărit (aplicând cele mai bune metode de operaţiuni sub acoperire), l-a cucerit şi apoi a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit, fără băieţi. (De altfel, cam aşa suna şi promisiunea făcută în faţa unui detector de minciuni într-un buncăr subteran secret al CIA!) Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume pentru spioane, Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.
Şi deşi Cammie are un I.Q. de geniu, tot mai există unele lucruri pe care nu le ştie. De pildă: oare fostul ei prieten o să-şi aducă vreodată aminte de existenţa ei? Cât de mult va trebui ea să plătească pentru ceea ce a făcut în semestrul trecut? Şi, cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce se poartă mama ei atât de ciudat?
În ciuda celor mai bune intenţii ale lui Cammie de a fi o elevă normală, se pare că pericolul o însoţeşte mereu. După ce este învinuită pentru o breşă de securitate care pune în primejdie statutul ultrasecret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască nişte musafiri misterioşi ─ nume de cod: Blackthorne.
Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Blackthorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie ─ şi iubita ei şcoală ─ mai uriaşă ca niciodată.
Romance (fără a fi însă sirop!) plus spionaj, iată o reţetă fantastică, iar ultimele capitole, total neaşteptate şi complet surprinzătoare, dau acea notă de originalitate care a marcat şi primul volum al seriei.
O lectură IREZISTIBILĂ!

ALLY CARTER, pe adevăratul ei nume Sarah Leigh Fogleman, s-a născut în 1974 în Oklahoma.
A urmat cursurile Universităţii de Stat din Oklahoma şi ale Universităţii Cornell.
Prima ei carte a fost un roman chick lit, Cheating at Solitaire (2005), a cărui continuare, Learning to Play Gin, a apărut în 2006. Tot în 2006 a fost publicat şi primul ei roman pentru adolescenţi,Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor, cel dintâi volum din seria Fetele Gallagher, ce are ca subiect aventurile dintr-o şcoală de spioane, Colegiul Gallagher.
O altă serie pentru adolescenţi, din care au apărut deja trei volume, se numeşte Heist Society şi are în centrul ei o afacere de familie specializată în… furturi.
Cărţile lui Ally Carter au fost publicate în peste douăzeci de ţări, apărând pe listele de bestselleruri ale New York Times, USA Today, Wall Street Journal, precum şi Barnes and Noble, IndieBound şi Bookscan.

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, accesaţi site-ul http://www.allycarter.com

Seria Tara Duncan continua cu volumul 7

Fantomele din AltăLume

Volumul 7 din seria Tara Duncan

din luna septembrie în librării!

LUMEA  TAREI  DUNCAN  ESTE  ÎN  MARE  PRIMEJDIE!

Tara Duncan, Moştenitoarea Omois-ului (cel mai mare imperiu uman de pe planeta AltăLume), pregăteşte o poţiune cu ajutorul căreia vrea să-l readucă printre cei vii pe tatăl ei, acum fantomă în CealaltăLume, unde a ajuns după ce a fost ucis de Magister, conducătorul sangravilor.

În acelaşi timp, Cal încearcă să prepare aceeaşi poţiune, ca s-o readucă în lumea lui pe Eleanora, tânără Hoaţă Patentată de care este îndrăgostit lulea. Cele două poţiuni intră în rezonanţă, deschizând un portal către CealaltăLume. Sute de fantome invadează planeta altmundanilor, grăbite să găsească fiecare un trup în care să se reîncarneze. Persoanele care nu pot fi posedate sunt ucise. În doar câteva ore, Împărăteasa, miniştrii, toţi ceilalţi reprezentanţi ai puterii sunt luaţi în stăpânire de fantome, care ajung astfel să domine AltăLumea.

Singura care reuşeşte să se salveze este Tara. Iubitul ei, Robin, moare sub ochii săi, ucis de-o fantomă. Profund îndurerată, tânăra este ascunsă de căpetenia Gărzilor în Castelul Viu din Lancovit, unde soseşte şi prietenul ei Cal, care încearcă s-o îmbărbăteze: Tara nu are dreptul să se lase pradă tristeţii, doar este Moştenitoarea Imperiului Omois…

Fără ea, fără puterea magiei sale, Rezistenţa nu are nicio şansă de izbândă.

Pentru că, în secret, rebeli curajoşi – elfi, pitici, vampyri, oameni – pun la cale lupta împotriva invadatoarelor.

În timp ce este căutată în întreg imperiul, iar pe capul ei se pune o recompensă apreciabilă, Tara descoperă – răsfoind Cartea Întunecatelor Secrete – că există o singură modalitate de a distruge fantomele.

Oare va reuşi Tara să salveze AltăLumea şi să găsească în ea puterea de a reveni la viaţă?

Sau se va lăsa pradă morţii, din dorinţa de a-l reîntâlni pe Robin?

***

Aventură, dragoste, magie, umor – cu sorţitoarea Tara Duncan, scriitoarea Sophie Audouin-Mamikonian a cucerit sute de mii de cititori din întreaga lume.

„Tara Duncan este sora mai mică, franţuzoaică, a lui Harry Potter.” – Paris Match

Sophie Audouin-Mamikonian „este o JK Rowling a Franţei!” – Elle

  • Serie tradusă în 18 limbi
  • Peste 900 000 de exemplare vândute
  • Un film de desene animate difuzat în 20 de ţări

Vizualizaţi aici clipul coloanei sonore a seriei animate Tara Duncan:

Recenzie: Sacrificiul de Anna Carey

REZUMAT:

IUBIRE, AVENTURĂ ŞI SACRIFICIU ÎNTR-O LUME DEVASTATĂ Pentru prima oară de când a evadat de la Şcoală, Eve şi-a găsit pacea. Locuieşte în Califia, un paradis pentru femei, la adăpost de soarta îngrozitoare care le aşteaptă pe orfanele Noii Americi. Dar siguranţa ei are un preţ: a fost obligată să-l abandoneze pe Caleb, singur şi rănit, la porţile oraşului. Când aude că acesta se află în pericol, încearcă să-l salveze, însă e prinsă şi dusă în Oraşul de Nisip, capitala Noii Americi. Captivă între zidurile Oraşului, Eve descoperă un secret cumplit despre trecutul ei şi e forţată să se confrunte cu o crudă realitate. Aflând că iubitul ei este în viaţă, ea încearcă să evadeze pentru a fi împreună – însă consecinţele ar putea fi tragice. Şi atunci, trebuie să facă o alegere disperată, altminteri riscă să-l piardă pe Caleb pentru totdeauna. NARAŢIUNEA ANTRENANTĂ, POVESTEA ROMANTICĂ ŞI FINALUL TULBURĂTOR SUNT TOT ATÂTEA MOTIVE PENTRU CITITORI SĂ AŞTEPTE CU NERĂBDARE URMĂTORUL VOLUM AL SERIEI!

OPININIE PERSONALA:

Aceasta carte mi-a fost oferita de librarie online libris spre recenzie. In „”Sacrificiul„volumul doi din trilogia lui Anna Carey actiunea este mult mai complexa. Inceputul cartii ne-o prezinta pe Eve in Califia, la trei luni dupa ce la abandonat pe Caleb la portile refugiului.  Tanara noastra eroina incepe sa aiba cosmaruri, vazandu-l pe tanarul ei iubit zacand intr-o balta de sange. Arden ajunge si ea in Califia, iar Eve este anuntata ca Caleb este ascuns intr-un depozit iar Eve si prietena ei merg sa-l caute. Dar cand ajung la destinatie afla ca totul a fost o inscenare. Eve este dusa in Orasul de Nisip unde afla un adevar zguduitor pe care nu e pregatita sa-l infrunte… Va reusi sa-l gaseasca Eve pe Caleb? Care este adevarul cumplit care face ca lumea eroinei sa se zdruncine? O carte cu un final tulburator! Daca vreti sa aflati raspunsurile la intrebarile de mai sus, va trebui sa cititi aceasta minunata carte.

NOTA: 5/5

CITAT: 

„Multimea a fosrt coplesita. Unii si-au imbratisat prietenii, altii stateau cu ochii inchisi. O femeie si-a aplecat capul sa planga, acoperindu-si fata cu maneca bluzei. Eram gata sa ma uit in alta parte, dar ceva din spatele ei mi-a atras atentia. Un barbat statea la un metru de baricada de metal. Restul lumii era absorbita de muzica. El se afla in mijlocul lor. Nu se misca. Nu se uita la copiii din spatele meu, la locotenentul Stark sau la Rege. Se uita doar la mine.”

Numai fetele puternice supravietuiesc

GLOSS, GLAMOUR ŞI O JUNGLĂ DE INTRIGI, volumul 4 din seria ASHLEYS de MELISSA DE LA CRUZ –  din 24 iulie împreună cu revista Bravo Girl

Planul lui Lauren Page era simplu: să treacă printr-o transformare spectaculoasă, să intre în gaşca Ashleys şi apoi să o distrugă complet din interior.

Singura problemă este că, ajunsă acum una dintre „reginele” clasei a şaptea, Lauren nu mai este atât de sigură că vrea să-şi ducă planul la îndeplinire – mai ales pentru că Sadie, care-i fusese cândva cea mai bună prietenă, şi-a făcut şi ea un plan să răstoarne supremaţia celor trei Ashley.

Acum, obiectivul lui Lauren s-a schimbat: trebuie să salveze gaşca Ashleys! Însă cum Ashley şi-a luat ca prieten un băiat oarecare şi fără un sfanţ, Lili nu mai vrea să audă de machiaj şi haine la modă, iar A.A. nu mai crede în loialitatea lui Ashley, se mai poate face oare ceva? Sau gaşca Ashleys se va destrăma cu adevărat?

Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul autoarei http://melissa-delacruz.com/.

Recenzie: Spulbera-ma de Tahereh Mafi

REZUMAT:

„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.

MINT,
e ceea ce nu-i spun.

EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.

TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.

Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri.

Lucruri ciudate.

Lucruri rele.

LUCRURI FATALE.

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă.
Însă Juliette are propriile ei planuri.
După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

OPINIE PERSONALA:

Spulbera-ma mi-a fost oferita de Librarie online libris pentru recenzie. De la librarie online libris mai puteti comanda si carti in limba engleza si aveti o multime de carti online in limba romana pe care le puteti comanda.

Nu stiu cum sa incep recenzia sincer, si chestia asta mi se tot intampla dupa ce termin de citit o distopie… Cartea a fost superba, inca nu ma pot hotari daca sunt team Adam sau team Warner, dar cred ca tind spre team Adam… Oricum in volumul doi din seria Atingerea lui Juliette, autoarea o sa ne spuna povestea vietii lui Warner, chiar ea spunea „E ok sa fii ca Warner” Si el e baiatul rau… stiti cum e, fata buna intr-un final ajunge sa fie cu baiatul rau…

Juliette a fost inchisa la un ospiciu, datorita ciudatului sau blestem har. Ea nu poate atinge pe nimeni, cand o face, persoana moare… parca termenul a ceea ce pateste o persoana atinsa de Juliette e numita combustie umana spontana, daca imi aduc bine aminte, termenul asta era mentionat in carte…

Ea a fost renegata de proprii parinti, de societate, fiind considerata un monstru. Insa totul se schimba cand impreuna cu ea in celelua este inchis un baiat pe nume Adam iar acest baiat ii va schimba radical viata lui Juliette. El e unicul care o poate atinge fara a suferi o moarte cumplita, tot ceea ce isi dorea Juliette era sa fie imbratisata, sa simta dragostea, un sentiment care nu a crezut ca va fi posibil sa il experimenteze pana acum. Dar Adam ascunde un secret… oare cum ii va afecta increderea in baiatul pe care il considerase prieten? Dar cand Juliette e tarata din celula in care sta inchisa de 264 de zile si aruncata intr-o lume plina de bogatii si lux si… putere… afla ca toate acestea pot fi ale ei, daca lasa Restauratia sa foloseasca blestemul  harul ei pentru a tortura oameni. Care va fi alegerea ei? Ce secret ascunde tanarul ei prieten? Va putea Juliette in sfarsit sa-si gaseasca locul in aceasta lume? Toate acestea le veti descoperi citind aceasta superba distopie.

NOTA: 5/5

CITAT:

„Suntem hraniti cu minciuni, deoarece, fiindca le credem, ne fac sa fim mai slabi, mai vulnerabili, mai maleabili. Depindem de altii pentru mancare, sanatate, subzistenta. Asta ne paralizeaza. Face din noi oameni lasi. Din copiii nostri niste sclavi. E timpul sa ne razvratim”

Am ales acest citat din carte deoarece cred ca se potriveste perfect cu lumea din zilele noastre.

Jurnalele lui Stefan continua din 31 iulie cu revista Bravo

The Ripper (The Vampire Diaries: Stefan’s Diaries #4)

Haunted by the past . . .

The year is 1888, and the scent of blood lingers heavy in the London air. Stefan Salvatore thought he could escape his violent origins by settling in the peaceful countryside of England, but when a heinous murderer named Jack the Ripper surfaces, Stefan fears darkness will always follow him. Drawn into the investigation, Stefan assumes the worst: This is the work of a vampire. And the more he learns, the more he becomes convinced that the killer is someone close to him–and that he can never outrun his past.

Based on the popular CW TV show inspired by the bestselling novels, Stefan’s Diaries reveals the truth about what really happened between Stefan, Damon, and Katherine–and how the Vampire Diaries love triangle began.

The Asylum (The Vampire Diaries: Stefan’s Diaries #5)

The hunters become the hunted. . . .

Driven from their hometown of Mystic Falls, both Stefan Salvatore and his brother, Damon, arrived in Europe looking for a fresh start. But Samuel, a wealthy and cunning vampire, has other plans for them. First he ruined Stefan’s peaceful existence and now he’s framing Damon for the most gruesome murders London has ever seen.

United against their common enemy, Stefan and Damon are stunned when they realize that the source of Samuel’s rage lies in their past—tied up with the woman who forever changed their lives. Haunted by the memory of Katherine, the brothers find that their uneasy alliance is tested. Can they overcome their rivalry to defeat Samuel before he exacts his final revenge?

Based on the popular CW TV show inspired by the bestselling novels, Stefan’s Diaries reveals the truth about what really happened between Stefan, Damon, and Katherine—and how the Vampire Diaries love triangle began.

The Compelled (The Vampire Diaries: Stefan’s Diaries #6)

The story arc of Stefan’s Diaries continues in this sixth installment.

Control or be controlled . . .

Stefan and Damon thought they knew evil. But nothing compares to Samuel, the ruthless vampire hell-bent on avenging Katherine’s death by destroying the Salvatore brothers.

Reeling from Samuel’s latest attack, Stefan and Damon find help in the most unlikely of places—a secret coven of witches. Together they discover Samuel’s plan is more sinister than they ever could have imagined. Their only hope is to stop him before he secures the power to control humans and vampires alike. If they fail, not only Stefan and Damon but all of London will fall victim to Samuel’s spell.

Eu sincer as vrea sa pastreze coperile, imi plac enorm de mult. Voi ce parere aveti?

RECENZIE: TRADARI DE LILI ST. CROW

REZUMAT:

DRU ANDERSON

Departe de a fi vreun înger

Gata! Până aici cu fetiţa drăguţă!

Lumea Reală e un loc înspăimântător. Întrebaţi-o despre asta pe Dru Anderson, o fată dură care a pus la pământ un număr destul de mare de tipi răi. E înarmată, periculoasă, şi gata să lupte mai întâi şi abia pe urmă să stea la discuţii. Aşa că o să dureze ceva timp până să-şi dea seama în cine se poate încrede.

Sărmana Dru… Părinţii ei au dispărut cu multă vreme în urmă. Graves, prietenul ei cel mai bun (şi singurul!), a fost muşcat de un vârcolac. Şi tocmai a aflat că sângele care îi circulă şi ei prin vene nu este în totalitate uman. Christophe, misteriosul şi chipeşul ei salvator, o ţine ascunsă la o şcoală secretă pentru djamphiri şi vârcolaci adolescenţi. O problemă ar fi că Dru este singura fată de acolo. Vestea proastă: instinctul ucigaş îi spune că unul dintre colegi vrea să o vadă moartă.

Cu toţi ochii aţintiţi asupra ta, să descoperi un trădător în Ordin nu e tocmai un lucru care poate rămâne fără urmări…

OPINIE PERSONALA:

Woooow, nu am mai facut o recenzie de muuuulta vreme. Cartea asta am inceput-o prin mai-iunie nu mai stiu sigur, inainte de inceperea bac-ului, si uite acum am reusit sa o termin. Nu pot sa zic ca am fost impresionat atat de tare de acest volum, a fost destul de OK, sincer aveam mai multe asteptari de la aceasta serie… In orice caz sunt curios ce se va mai intampla in volumul 3.

Dru este adusa la o scoala de corectie pentru djamphiri si varcolaci adolescenti, la scurt timp afla ca cineva o vrea moarta cu orice pret! Exista un tradator in ordin si in scena mai apare o alta svetocha… dar oare ce intentii are aceasta noua svetocha? Pe langa toata aceasta drama, Dru ajunge in pragul maturitatii si incepe sa se lupte cu foamea… de sange! si sentimentele ei pentru Graves sau Christophe. Va reusi Dru sa prinda ziua urmatoare sau va cadea prada tradatorului care o vaneaza? Care sunt intentiile svetochei? Si care este secretul cumplit care il ascunde Christophe? Toate acestea le gasiti in aceasta minunata carte.

NOTA: 3,5/5

CITAT:

„Am cazut. Tot corpul mi se zdruncina. Se auzi un zgomot de sticla sparta si un racnet de animal. Ardeam si simteam cum se lua pielea de pe carnea crocanta inainte sa dam buzna intr-un loc unde aerul era mai rece si ne-am rostogolit la pamant. Aburul se ridica in valuri cu un suierat si un tipat de durere. Apoi haosul continua.”

TINE-TI DUSMANII APROAPE

DESPĂRŢIREA, CARTEA A PATRA DIN SERIA CERCUL SECRET, creată de L.J. SMITH şi scrisă de Aubrey Clark. În curând la CORINTeens!

Pentru prima oară de când s-a mutat în New Salem, Cassie Blake simte că este o persoană obişnuită. Este fericită alături de sufletul ei pereche, Adam, şi îşi face noi prieteni. Dar, având în vedere sabatul secret din care face parte şi incredibila ei putere interioară, Cassie are de fapt o viaţă ieşită din comun. În timpul Festivalului Primăverii, o întâmplare tragică îi obligă pe membrii Cercului să facă faţă unei situaţii disperate, pentru care nu au fost deloc pregătiţi.
Cercul secret este vânat de un duşman necunoscut – şi oricine poate fi următoarea victimă. Pe măsură ce se străduiesc cu toţii să se apere, iau naştere alianţe, iar relaţiile dintre ei sunt puse la încercare. Niciunul nu ştie în cine poate avea încredere sau de cine să se teamă. Şi, mai ales, nimeni nu este cine pare a fi – oare membrii Cercului sunt destul de înţelepţi încât să vadă dincolo de aparenţe sau se vor lăsa înşelaţi şi dezbinaţi?
O să reuşească oare Cassie să-şi salveze prietenii… şi pe sine însăşi?
Sau alegerile ei vor dezbina Cercul pentru totdeauna?

„Tineri atrăgători, dar şi inocenţi, dragoste, aventuri… toate vor fi pe placul cititorilor. Personajul principal, Cassie, este fermecător şi realist, iar scenele pline de suspans te fac să aştepţi cu nerăbdare continuarea.” – VOYA

Cartea are 288 de pagini, format 13 x 20 cm, şi este cartonată. Preţul va fi de 39,90 lei.

ANNA DRESSED IN BLOOD O NOUA SERIE INTRATA IN PORTOFOLIUL LEDA


Aparent, tipica poveste a băiatului care se îndrăgosteşte de o fată, dar – de data aceasta – fata ucide oameni…

Un adolescent vânător de fantome e pe urmele stafiei criminale a unei fete care îşi bântuie fostul cămin încă din anii ’50.

„Extrem de originală, minunat de inventivă şi absolut pasionantă, Anna Dressed in Blood este unul dintre cele mai bune romane horror scrise vreodată.” – Kirkus Review

„Îmbinând cu măiestrie partea de roman horror cu cea deromance, Blake ne oferă o poveste cu fantome gotică, captivantă şi inteligentă.” – Publishers Weekly

Anna Dressed in Blood este o poveste întunecată, cu un erou care-i ucide pe cei morţi, dar care este îndrăgostit el însuşi de moarte. Până la finalul cărţii, la fel veţi fi şi voi. Fascinantă şi romantică!” – Cassandra Clare, autoarea seriei Instrumente mortale, bestseller New York Times

„Vechea poveste a băiatului care întâlneşte o fată – asta dacă băiatul e un vânător de fantome cu tendinţe autodistructive, hotărât să-şi răzbune tatăl, iar fata este o fantomă ucigaşă, captivă într-o casă plină de cei pe care i-a omorât de-a lungul timpului. Cas şi Anna sunt noul meu cuplu preferat. Când am ajuns la ultima pagină, am luat-o din nou de la capăt.” – Holly Black, autoarea bestsellerului Red Glove

Cas Lowood a moştenit o meserie neobişnuită: îi ucide pe cei morţi.
Şi tatăl lui a făcut la fel până ce a fost măcelărit de o fantomă pe care încerca să o distrugă. Acum, înarmat cu pumnalul ritualic misterios şi mortal al tatălui său, Cas străbate ţara împreună cu mama lui, care este vrăjitoare, şi cu pisica lor, foarte pricepută la adulmecarea spiritelor. Împreună, merg pe urmele legendelor şi ale tradiţiilor locale, încercând să ţină pasul cu morţii ucigaşi, şi nu-şi bat capul cu tot soiul de amănunte enervante, cum ar fi viitorul şi prietenii.

Când sosesc însă într-un orăşel nou, în căutarea unei fantome pe care localnicii o numesc Anna Dressed in Blood, Cas nu se aşteaptă la ceva ieşit din comun: o va urmări, o va vâna şi o va ucide. Dar descoperă în schimb o fată captivă în propria-i furie şi în blesteme, o stafie care nu seamănă cu niciuna pe care a mai fost nevoit să o înfrunte vreodată. Încă mai este îmbrăcată cu rochia pe care o purta în ziua în care a fost ucisă cu brutalitate, în 1958: albă odinioară, acum este pătată cu roşu şi îmbibată de sânge. De la moartea ei, Anna a omorât pe oricine a îndrăznit să pătrundă în casa victoriană părăsită care i-a fost cândva cămin.

Dar, dintr-un motiv necunoscut, decide să-i cruţe viaţa lui Cas…

Roman ales de către Kirkus Reviews ca una dintre Cele mai bune cărţi pentru tineri ale anului 2011
Roman selectat în Top 5 Romane pentru tineri pe anul 2011, conform postului Naţional Public Radio

CREATURA DE NELY CAB IN CURAND LA LEDA

CREATURA, primul volum dintr-o serie de Nely Cab, în curând la Editura LEDA

Sunt mai mult şi totodată mai puţin decât o fiinţă omenească.
Printr-un miracol, sunt încă în viaţă. 
Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea fostei mele vieţi, şi povestea renaşterii mele.

Creatura cu înfăţişare omenească, mai exact cu chipul unui băiat  ce portă numele David Chios, o asigură pe Isis că nu este rodul imaginaţiei ei. Nevrând să-i accepte ca atare mărturisirea, Isis îi pune vorbele la îndoială, cerându-i  să-şi arate abilităţile – o provocare pe care acesta o acceptă.
În visele ei, Isis  dă, fără să ştie, peste existenţa tăcută a genealogiei divine a celor uitaţi de mult de oameni.
Într-un orăşel vechi din sudul Texasului, povestea o poartă pe Isis pe cărarea iubirii neîngăduite şi a unor adevăruri pasionante care pot schimba viaţa. Călătoria lui Isis Martin, care se va dovedi una iniţiatică până la urmă, va lăsa cu siguranţă cititorul dornic să afle mai mult. Mai ales că are, după cum veţi vedea, un final puternic şi surprinzător.

Un fantasy electrizant, cu un suflu nou, care categoric merită citit.

NELY CAB locuieşte în sudul Texasului împreună cu soţul şi fiul ei. În afară de scris, lui Nely îi place să deseneze şi să picteze. Copacul de pe coperta acestei cărţi este o dovadă a talentului lui Nely.

CĂRŢILE, MUZICA ŞI ARTA VOASTRĂ – AU FOST INTERZISE!

Ţineţi în mână o istorisire de o importanţă vitală care dezvăluie adevărul ascuns despre aceste vremuri primejdioase…

VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE, volumul 1 din seria omonimă de JAMES PATTERSON şi Gabrielle Charbonnet

Magie + mai multe dimensiuni + răzvrătire împotriva unui guvern totalitar + copii care conduc lumea + dragoste + aventuri + suspans! Pare combinaţia perfectă pentru o carte bună, nu-i aşa?

Într-o lume orwelliană a unui guvern totalitar numit Noul Ordin, copiii, şi mai ales adolescenţii rebeli, trebuie să se supună, sau să moară.  Pentru Wisty, o fată de 15 ani, şi fratele ei Whit, de 17, viaţa se schimbă la 180 de grade când sunt luaţi într-o noapte de lângă părinţii lor şi închişi într-o temniţă secretă pentru o vină despre care ei nu ştiu nimic – fiind apoi judecaţi într-o parodie de proces şi condamnaţi la moarte. Dar în vreme ce sunt captivi în acest oribil coşmar, Wisty şi Whit descoperă că au puteri incredibile, pe care însă nu ştiu cum să le controleze. Vor putea ei oare să descopere o cale de a-şi folosi abilităţile de vrăjitori pentru a se salva, şi pentru a-şi salva şi părinţii – şi poate că în final şi lumea lor?

O carte plină de magie, aventuri şi umor, surprinzătoare, energică, scrisă într-un ritm alert, care te ţine în tensiune, cu întorsături spectaculoase de situaţie, o intrigă captivantă şi doi eroi plini de spirit şi ingeniozitate!

SERIE TRADUSĂ ÎN 19 ŢĂRI – BESTSELLER NEW YORK TIMES – BESTSELLER USA TODAY– BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY

„M-am născut pentru a scrie această poveste. Citiţi mai departe, atâta vreme cât mai puteţi…” – James Patterson

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-urile: www.jamespatterson.com,www.witchandwizard.com

Cartea are 352 de pagini, format 13×20 cm, este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 39,90 lei.

THE GODDESS TEST DE AIMÉE CARTER IN PORTOFOLIUL LEDA

                    

Toate fetele care au trecut prin încercarea asta nu au avut sorţi de izbândă.
Acum este rândul lui Kate.

Kate şi mama ei au fost întotdeauna foarte apropiate – acum însă aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinţă este să se mute înapoi în casa în care a copliărit. Aşa încât Kate va trebui să meargă la o nouă şcoală, să se adapteze la o viaţă fără nimeni apropiat din familie în jur şi să se obişnuiască cu gândul că mama ei s-ar putea să nu supravieţuiască toamnei.

Dar Kate îl întâlneşte pe Henry. Brunet.  Misterios. Fascinant.  Acesta pretinde că ar fi Hades, zeul împărăţiei subpământene  – iar dacă ea va accepta târgul pe care i-l propune, el o va ţine pe mama ei în viaţă, timp în care Kate va trebui să treacă prin şapte încercări.

Kate este convinsă că Henry este nebun – dar în clipa în care îl vede readucând o fată la viaţă totul este pus sub semnul întrebării. Acum salavarea mamei ei pare o idée posibilă, chiar dacă nebunească. Dacă va reuşi, va deveni viitoarea mireasă a lui Henry … şi zeiţă.
Dacă dă greş…

“O reinterpretare originală a miturilor greceşti adaugă strălucire acestei poveşti romantice.” Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale şi Dispozitive infernale

AIMÉE CARTER s-a născut şi a copilărit în statul Michigan din Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. A început să scrie încă de la vârsta de unsprezece ani, iar prima povestire originală a compus-o patru ani mai târziu; şi de atunci nu s-a mai oprit o clipă. Primul ei roman pentru tineri,The Goddess Test, a fost publicat în 2011, iar continuarea acestuia. Goddess Interupted, în 2012

CĂRŢI LEDA CARE SE VOR DISTRIBUI CU BRAVO GIRL

FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?

„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” –Teens Read Too

„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal

Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.

Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRLTHE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.

Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.

PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!

Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The AshleysAu Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şiUSA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe  şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la  posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.