SECRETE, MINCIUNI ŞI CONSECINŢELE LOR MORTALE

DOUĂ ADEVĂRURI ŞI O MINCIUNĂ, volumul 3 din seria JOCUL MINCIUNII de Sara Shepard

CUM TE-AI SIMŢI DACĂ ÎNTREAGA TA VIAŢĂ AR FI O MINCIUNĂ?

 CE-AI FACE DACĂ N-AI ŞTI ÎN CINE SĂ AI  ÎNCREDERE?

 CÂT DE ADÂNC AI SĂPA CA SĂ DESCOPERI ADEVĂRUL?

Povestea Emmei şi a lui Sutton a ajuns la runda a treia, cu un nou slalom printre indicii şi piste false. De data aceasta, în rolul de suspect al zilei se află Thayer, fratele fugar al prietenei lor Madeline.  Acesta a dispărut înaintea lui Sutton, şi umblă vorba că cei doi erau implicaţi în nişte ltreburi dubioase. Dar acum Thayer a reapărut –  viu şi nevătămat! – , iar Emma are o sarcină grea: să-şi dea seama dacă el e doar un iubit care suferă, sau un fost iubit care se pregăteşte să dezvăluie secretul Emmei, punând astfel capăt periculosului ei joc.

Cel de-al treilea capitol din Jocul Minciunii adânceşte misterul, în acelaşi timp dezvăluind ceva mai mult din amintirile lui Sutton, pe măsură ce Emma descoperă alte şi alte indicii. Şi devine clar că deşi Thayer este marele suspect pe lista Emmei, el reprezintă şi marea dragoste a lui Sutton.

Din nou avem de-a face cu o mulţime de drame şi mistere ─ de la ciudata legătură între gemene, inimi frânte şi secrete tulburătoare, până la farse din Jocul Minciunii, vizite la închisoare, rivalitate între surori, întâlniri romantice pe terenul de tenis, petreceri şi  probleme de familie.

Pe scurt,  SUSPANS şi ADRENALINĂ!

ADEVĂR SAU MINCIUNĂ?

Pentru cele mai proaspete bârfe, noutăţi şi secrete, vizitaţi site-ul www.lyinggame.com

 Serialul de televiziune ce are la bază această serie, produs de Pratt Enterprises, Alloy Entertainment şi Warner Horizon Television pentru canalul ABC Family, îşi va lansa cel de-al doilea sezon în Statele Unite pe 8 ianuarie 2013! Să sperâm că serialul va ajunge şi în România! Puţin lobby pe la televiziunile noastre nu ar strica! Ce ziceţi J?

 Cartea are 288 de pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, iar preţul de listă – 39.90 lei. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s